Blaise Pascal

GeOrGyAnA · Trimis: 17/09/2007 17:06 Titlul subiectului: Blaise Pascal

Blaise Pascal (19 iunie 1623 - 19 august 1662) a fost un matematician, fizician ºi filosof francez având contribuþii în multiple domenii ale ºtiinþei, cum ar fi construcþia unor calculatoare mecanice, consideraþii asupra teoriei probabilitãþilor, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de apăsare ºi vid. În urma unei revelaþii religioase în 1654, Pascal abandoneazã matematica ºi ºtiinþele exacte ºi îºi dedicã viaþa filozofiei ºi teologiei.
În onoarea contribuþiilor sale în ºtiinþã numele pascal a fost dat unitãþii de mãsurã a presiunii, precum ºi unui limbaj de progamare.
S-a nãscut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franþa. Blaise Pascal a fost al treilea copil al Etienne Pascal ºi singurul sãu fiu. Mama lui Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind extrem de afectat de aceastã pierdere. În 1632, Etienne ºi cei patru copii ai sãi au pãrãsit Clermont pentru a se stabili în Paris, iar tatãl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educaþiei, a stabilit cã Blaise nu va învãþa nimic despre matematicã pânã la vârsta de 15 ani. Impulsionat de aceastã decizie, la vârsta de 12 ani, Blaise s-a apucat sã înveþe geometrie de unul singur, descoperind cã „suma unghiurilor unui triunghi este egalã cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatãl sãu, s-a îmbunat ºi i-a permis lui Blaise sã aibã o copie a „Elementelor“ lui Euclid.
La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început sã-l însoþeascã pe tatãl sãu la întrunirile lui Mersenne, la a cãrui întruniri din Paris participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un model pentru tânãrul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivã, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.
În decembrie 1639, familia Pascal a pãrãsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Etienne a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus, ºi unde Blaise publicã în februarie 1640 Essay on Conic Sections (Eseu despre secþiunile conice). Dupã ce a lucrat 3 ani, între 1642 ºi 1645, Pascal inventat debutantul calculator mecanic, Pascaline pentru a-l ajuta pe tatãl sãu în munca sa de colectare a taxelor.
În 1646 tatãl sãu s-a rãnit la picior ºi a trebuit sã se recupereze acasã, în grija a 2 fraþi mai tineri dintr-o miºcare religioasã, care au avut o influenþã asupra tânãrului Pascal care a ajuns profund religios. Tot din aceastã perioadã dateazã ºi primele încercãri de studii asupra presiunii atmosferice, iar in 1647 demonstreazã cã vidul existã, dupã ce la 25 septembrie el ºi Descartes s-au contrazis asupra acestui adevãr. În 1648 Pascal a observat cã presiunea atmosferei scade cu înãlþimea ºi a dedus cã vidul existã deasupra atmosferei.
În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresatã uneia din surori dã un adânc înþeles Creºtin morþii în general ºi morþii tatãlui sãu în particular, idei care formeazã baza pentru lucrarea filosoficã de mai târziu Les pensées.
Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explicã legea presiunii a lui Pascal. În urma corespondenþei cu Fermat din vara anului 1654 a pus bazele teoriei probabilitãþii. În aceastã perioadã are ºi probleme de sãnãtate, dar continuã lucrul pânã în octombrie 1654. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei experienþe religioase îºi dedicã viaþa Creºtinãtãþii.
Dupã aceastã datã Pascal face vizite la mãnãstirea Jansenistã Port-Royal des Champs cam la 30 de km sud-vest de Paris ºi publicã lucrãri anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Între 1656 ºi 1658 scrie Pensees, cea mai cunoscutã lucrare teologicã a lui Pascal.
Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac ºi este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat întâiul sãu efect original, știut sub numele de triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit inițialul calculator mecanic, pentru a-ºi ajuta tatãl la calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semãna cu un calculator mecanic al anilor 1840, iar aceastã invenþie îl face pe Pascal a doua persoanã care inventeazã calculatorul mecanic pentru că Schickard mai fãcuse unul în 1624. Pascal se confruntã cu nereguli de design ale calculatorului, datorate sistemului francez din acea vreme. Erau 20 de soli într-o livrã ºi 12 dinari într-un sol, astfel încât Pascal trebuia sã rezolve probleme tehnice mult mai grele cu aceastã împãrþire a livrei în 240 decât dacã ar fi lucrat cu împãrþirea la 100. Oricum producþia aparatelor a început în 1642, dar pânã în 1652 fuseserã produse 50 de prototipuri, însã puþine au fost vândute, ºi producerea calculatorului aritmetic al lui Pascal a încetat în acel an. Unul din aceste prototipuri este la muzeul Zwinger, în Dresda Germania.
Aflând de încercarea lui Torricelli de a determina presiunea atmosfericã, Pascal a început sã caute diverse tipuri de experienþe care sã dovedeascã temeinicia descoperirii lui Torricelli, construind o instalaþie cu tuburi care demonstra influenþa presiunii. În august 1648 Pascal a observat cã presiunea atmosferei scade cu înãlþimea ºi a dedus cã vidul existã deasupra atmosferei. Descartes îi scria lui Carcavi în iunie 1647 despre experimentele lui Pascal: „Eu am fost acela care l-am sfãtuit acum doi ani sa facã aceasta, de aceea, deºi nu am participat eu însumi, nu m-am îndoit de succesul nostru...“, deºi cu un an înainte, în urma unei neînþelegeri cu Pascal cu privire la existenþa vidului îi scria lui Huygens cã Pascal „... avea prea mult vid în capul sãu.“
Pascal a fost primul care s-a gândit cã, cu susținerea barometrului, poate fi mãsuratã diferenþa de altitudine dintre douã puncte ºi a atras atenþia cã modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde ºi de umiditate ºi temperatura aerului, putând fi folositã astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puþin importante sunt lucrãrile lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantã „Tratat despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea fundamentalã a hidrostaticii, numitã apoi legea lui Pascal. A calculat mãrimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante ºi principiul presei hidraulice.
El a lucrat la secþiunile conice ºi a produs teoreme importante în geometriaproiectivã. În „The Generation of Conic Sections (Generaþia secþiunilor conice)“, Pascal considera conurile generate de o proiecþie centralã a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodatã). Lucrarea este acum pierdutã dar, Leibniz ºi Tschirnhaus au notat din ea ºi prin acestea este posibilã o imagine aproape completã a lucrãrii.
Lucrarea lui Pascal asupra coeficienþilor binomiali l-a condus pe Isaac Newton la descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracþionare ºi negative.
Din corespondenþele cu Fermat se va naºte apoi teoria probabilitãþilor, în urma unor întrebãri adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri.
Din 1654 abandoneazã însã omenirea ºtiinþificã pentru a se dedica Creºtinãtãþii, ultima sa lucrare publicatã descriind curba trasatã de un punct pe circumferinþa unui cerc care se învârte. Din 1658 începe din nou sã se gândeascã la probleme de matematicã din cauza durerilor care îi chinuiau somnul. Pascal îi provoacã pe Wren, Laloubère, Leibniz, Huygens, Wallis, Fermat cu douã complicații : calculul ariei oricãrui segment de cicloidã ºi centrul de gravitate al oricãrui segment, dificultăți pe care Pascal le rezolvase folosind calculul îndivizibililor al lui Cavalieri, în scrisorile cãtre Carcavi.
Pascal s-a ocupat ºi de filozofie, considerând cã progresul ºtiinþific este scopul existenþei omenirii. Oscilând între raþionalism ºi scepticism, el a ales spre finalul vieþii credinþa, fiind influenþat încã de mic de credinþa în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani Blaise Pascal participa alãturi de tatãl sãu la întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparþinea ordinului religios de la Minims, iar dupã ce tatãl sãu se rãneºte la picior ºi este îngrijit de doi fraþi ai unui ordin religios de lângã Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul de la Neuilly pe Sena, îndată ce caii care-i trãgeau trãsura au sãrit ºi trãsura a rãmas agãþatã de pod, dar mai ales în urma unei revelaþii religioase de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotãrât sã ia calea credinþei, vizitând mãnãstirea jansenitã de lângã Paris.
În acest domeniu Pascal îºi datoreazã faima atacului împotriva cazuisticii, o metodã folositã în special de iezuiþi, atac întreprins în Lettres provinciales. În acestã lucrare Pascal lua apãrarea bărbatului sã jensenist Antoine Arnould, ºi va aprinde mânia regelui Ludovic al XIV-lea care va da ordin sã fie arsã.
Cea mai cunoscutã lucrare filosoficã a lui Pascal este însã Pensees, o colecþie de gânduri asupra suferinþei umane ºi a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologeticã creºtinã adresatã noii lumi desacralizate. Aceastã lucrare cuprinde ºi celebrul pariu al lui Pascal, care încearcã sã demonstreze cã Dumnzeu existã, folosidu-se de o teorie a probabilitãþilor. Începutã în corespondenþa cu Fermat pentru a demostra o problemã a jocului cu zarurile, Pascal presupune cã toate cazurile apar „la fel de uºor”, pentru cã Cineva, Supremul, avea grijã sã le distribuie astfel. Pariul sã era : „dacã Dumnezeu existã ºi sunt catolic, câºtig viaþa veºnicã, supunîndu-mã bisericii; dacã nu, nu am nimic de pierdut“. Concepþia lui Pascal era, în cuvinte puþine: Dumnezeu existã pentru cã este cel mai bun pariu, iar Pascal avea necesitate de existenþa lui Dumnezeu pentru a îndrepta din când în când dezordinea din Univers.
Pascal a fãcut speculaþii teologice ºi asupra noþiunii de infinit, în timp ce Isaac Newton, Leibnitz (ºi chiar el însuºi prin studiile sale asupra epicicloidei), puneau bazele calcului infinitezimal, din care apoi, scuturându-se de aura misticã se va naºte Analiza matematicã